Miercuri, 18 Octombrie 2017
Bihor: Un vagon cu benzină a deraiat PDF Imprimare Email
Evaluare utilizator: / 0
Cel mai slabCel mai bun 
Joi, 02 Iulie 2009 13:29
 Un vagon dintr-un convoi feroviar ce transporta benzină şi motorină a sărit de pe şine joi în staţia CFR Oradea-Est.

Un vagon-cisternă încărcat cu 55 de tone de benzină a sărit de pe şine în timpul manevrelor efectuate joi în staţia CFR Oradea-Est. Vagonul făcea parte dintr-un convoi feroviar format din şase vagoane, patru încărcate cu benzină şi două cu motorină. În timpul manevrelor din triaj, în zona unui schimbător de cale, boghiul vagonului-cisternă a sărit de pe şine. Din fericire vagonul nu s-a răsturnat, rămânând pe linie.

Patru autospeciale ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă 'Crişana' au sosit la locul incidentului. Nu au fost înregistrate scurgeri de combustibil.

Potrivit şefului staţiei CFR Oradea-Est, Grigore Hurdubae, nu s-au produs pagube materiale şi nici implicaţii de mediu, cauzele producerii incidentului urmând să fie stabilite de o comisie de specialişti. El a adăugat că viteza mică la manevre, de 5 kilometri/oră, stabilită de regulamentul feroviar, şi buna etanşeizare a vagonului-cisternă au eliminat pericolul unei catastrofe prin explozia încărcăturii de combustibil a convoiului feroviar.

Ceferiştii efectuează operaţia de repunere pe calea de rulare a vagonului, zona fiind asigurată de un echipaj de pompieri rămas la faţa locului.